Despre stresul posttraumatic

Stresul posttraumatic reprezintă o reacţie frecvent întâlnită la situaţii sau evenimente extrem de stresante sau traumatice. Există o serie de evenimente/situaţii care pot declanşa asemenea reacţii. Printre acestea, se numară situaţiile în care o persoană suferă un accident de maşină; este victima unui viol sau a unui atac armat; este abuzată fizic sau sexual; se confruntă cu dezastre naturale; sau este martoră la moartea unei alte persoane.

În urma confruntării cu evenimente traumatice, amintirile evenimentului se pot asocia cu ceea ce a văzut, a mirosit, a auzit sau a simţit persoana în acele momente traumatice. Mai târziu, imagini, sunete, mirosuri sau emoţii similare pot activa amintirile traumatice şi emoţiile copleşitoare.

Un alt motiv pentru care aceste emoţii persistă se datorează faptului că persoanele traumatizate trebuie să-şi explice ceea ce s-a întâmplat, să îi găsească un sens. Confruntarea cu evenimente traumatice adesea determină persoana să pună sub semnul întrebării convingerile sale anterioare.De exemplu, persoana începe să se îndoiască de convingerea sa conform căreia lumea este un loc sigur sau că nimic nu i se va întâmpla. Pentru a-i găsi un sens acceptabil, aceste persoane trebuie să se gândească la ceea ce s-a întâmplat şi la implicaţiile evenimentului. Însa, pe măsură ce se gândesc la eveniment, îşi vor reaminti şi ceea ce li s-a întâmplat şi să ajungă la o stare emoţională stabilă, aceste persoane ajung să penduleze în continuare între reamintirea evenimentului şi încercarea de a-l uita.

Multe perosoane resimt simptome specifice ale stresului postraumatic la scurt timp dupa confruntarea cu evenimentul traumatic. La aproximativ jumatate dintre aceste persoane, simptomele se remit de la sine în aproximativ 3 luni. La alţii, simptomele pot persista timp de mai mulţi ani. Alte persoane vor resimţi simptomatologia doar dupa mai mulţi ani de la confruntarea cu evenimentul traumatic.  

Cum să supravieţuieşti unei pierderi semnificative

Unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le vom experimenta vreodată este pierderea cuiva – sau a ceva – drag. Durerea este un răspuns normal şi natural la această pierdere. În timp ce moartea este una dintre pierderile cele mai comune, durerea vine şi o dată cu alte schimbări mari sau mici din viaţa noastră, cum ar fi o boală gravă, terminarea unei relaţii, pierderea unui loc de muncă, mutarea într-un oraş necunoscut, sau alte schimbări ce privesc stilul de viaţă.

Chiar daca nu suferiţi în momentul de faţă, poate fi benefic sa va gândiţi la procesul acesta. În esenţa sa, durerea este o parte din experienţa de a fi în viaţă şi de a fi o fiinţă umană. Şi în timp ce durerea nu este un lucru plăcut, ea ne poate oferi introspecţie, compasiune şi putere pe care altfel nu am fi găsit-o.

În continuare sunt prezentate câteva modalităţi prin care putem avea acces la aceste calităţi, supravieţui unei pierderi semnificative sau ajuta pe cineva care experimentează durere/suferinţă.

• Aşteptaţi-vă la un proces

Durerea este o experienţă ce are continuitate. Scopul “doliului”, suferinţei, nu este acela de a ajunge la o finalitate sau de a nu ne mai simţi într-un fel anume. În schimb, acesta este un process de învăţare – înveţi cum să trăieşti cu emoţiile tale în fiecare zi şi în fiecare moment. Chiar şi dupa ani şi ani, o zi specială sau un anumit miros pot declanşa un nou val de amintiri şi sentimente legate de acea pierdere.

•          Acceptarea pierderii

“Când cineva se naşte ne bucurăm, când cineva se casătoreşte sărbătorim”, scria Margaret Head, “dar când cineva moare încercăm să ne purtam ca şi cum nu s-a întâmplat nimic”. Dacă cineva din viaţa noastră suferă, faceţi tot posibilul să acceptaţi că ceva s-a întâmplat. Evitaţi clişeele. Nu forţaţi persoana respectivă să vorbească dacă nu este pregatită. Deşi poate părea ciudat, un gest simplu cum ar fi o îmbrăţişare, sau a sta împreună fără să vorbeşti, poate fi important. 

•        Lăsaţi suferinţa să acţioneze în ritmul ei

Nu există o soluţie universală, o serie de paşi care sa ne facă să suferim mai puţin, o abordare magică pentru a grăbi vindecarea. A trăi cu suferinţa ne cere să conştientizăm pe deplin sentimentele noastre.

•        Cereţi ajutor

Bazaţi-vă pe sistemul vostru de susţinere. Dacă nu sunteţi siguri cum sa cereţi ajutor, “Trec printr-o perioada grea…” este un mod bun de a incepe. Daca aveţi nevoie de mai mult ajutor decât vă pot oferi prietenii şi familia, căutaţi sprijin şi în cadrul unui grup sau la consilierul sau terapeutul dumneavoastră.

La fel ca şi în cazul oricărui alt proces, învăţarea de noi abilităţi şi modalităţi de a face faţă durerii este un proces care durează ceva timp. A fi îngăduitori faţă de dumneavoastră înşivă poate fi un prim pas important către o vindecare mai profundă care va avea ramificaţii odata ce suferinţa nu mai este aşa puternică.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat

Poem scris de Charlie Chaplin

”În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înțeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.

Și atunci, am putut să mă liniștesc.

Astăzi, știu că aceasta se numește … Stimă de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniștea și suferința mea emoțională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.

Astăzi, știu că aceasta se numește … Autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viață diferită și am început să înțeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.

Astăzi, știu că aceasta se numeste … Maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greșeală să forțez o situație sau o persoană, cu singurul scop de a obține ceea ce doresc, știind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiți și că nu este momentul …

Astăzi, știu că aceasta se numește … Respect.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situații, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, rațiunea mea numea asta egoism.

Astăzi, știu că aceasta se numește … Amor propriu.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber și am renunțat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place și în ritmul meu.

Astăzi, știu că aceasta se numește … Simplitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înșelat.

Astăzi, am descoperit … Modestia.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viață. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.

Și aceasta se numeste … Plenitudine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că rațiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte prețios.

şi toate acestea înseamnă … Să ştii să trăiești cu adevărat.”

Care îţi sunt nevoile?

Viaţa noastră psihică implică anumite nevoi, cele mai importante fiind nevoia de a iubi şi de a fi iubit, securitatea, libertatea cât şi nevoia de a te simţi util.

Când nevoile importante nu sunt satisfacute, ele duc la transformări psihice iar în cele din urmă, chiar la boli psihosomatice.

Majoritatea nevoilor nesatisfăcute pornesc dintr-o relaţie defectuoasă cu o anumită persoană.

Nevoia de a iubi şi de a fi iubit este considerată de cele mai multe ori drept cea mai importantă. Această nevoie poate fi regăsită în domenii diferite: nevoia de dragoste părintească, nevoia de dragoste din partea partenerului, nevoia de dragoste faţă de Dumnezeu. Pentru a fi iubit este necesar sa ajungi la o anumită stimă de sine faţă de tine, să te apreciezi, să te iubeşti, să te respecţi, să fi autonom, sociabil, capabil de a-ţi îndeplini scopurile. Doar atunci când te vei iubi vei avea parte de recunoaşterea celorlalţi, de admiraţia şi respectul lor.

Nevoia de siguranţă reprezintă nevoia de a fi protejat împotriva ameninţărilor prezente sau viitoare. De cele mai multe ori, reprezintă rezultatul unui drum lung în care fiecare dintre noi învaţă să-şi recunoască nevoile, învaţă să ia decizii, să găsească o profesie potrivită, să creeze relaţii interpersonale puternice şi autentice, să stabilească relaţii de iubire cu un partener deschis şi cooperant.

Nevoia de libertate este necesară pentru fiecare dintre noi, în mediul social. Cine se teme de libertate riscă să devină supus şi conformist. Libertatea poate fi definită ca o stare a individului în care acesta nu depinde de cineva, nu se supune constrângerilor, ci se administrează el insuşi dupa reguli liber alese.

Nevoia de a te simţi util implică o întelegere a realităţii şi asumarea responsabilităţii. Dacă evaluarea personală, cât şi cea a mediului înconjurator nu se pretează realităţii, găsirea unui raspuns pentru această nevoie devine o problemă dificilă. Trebuie să accepţi lumea aşa cum este ea, fără să încerci să o schimbi prea mult, şi să găseşti un răspuns adecvat nevoilor tale, în lumea reală. Schimbarea ta poate juca un rol major în schimbarea celorlalţi. Dacă nu obţii ceea ce îţi doreşti, schimbă-ţi comportamentul.

Aşadar, este important să ne asumăm faptele şi să nu aşteptăm de la ceilalţi ceva ce nu ar vrea sau nu ar putea să ofere. Pentru a evolua, este important să creeăm legături solide, autentice, bazate pe încredere reciprocă. Este important să găseşti măcar o persoană care să fie interesată de tine şi de care să fii interesat, o persoană ancorată în realitate, conştientă de nevoile pe care le are.

Persoana terapeutului contează mai mult decât metoda

Mai multe cercetări axate pe eficacitatea terapiilor arată ca nu există diferenţe semnificative între metodele psihoterapeutice folosite.

Alte cercetări din domeniu au încercat să evalueze mai pe larg ceea ce este eficient  în procesul terapeutic. Rezultatele au arătat că, eficienţa depinde în principal de trei factori: calitatea persoanei care intră în terapie (40%), calitatea terapeutului (30%) şi metoda utilizată (20%).

O relaţie este eficientă când atât clientul, cât şi psihoterapeutul  îndrăznesc să ceară, să dea, să primeasca şi să refuze.

Modificarea terapeutică reprezintă rezultatul unei relaţii sincere, autentice şi reciproce între psihoterapeut şi client.

“Terapeuţii facilitează schimbarea din pacient şi, în acest proces, sunt ei înşişi schimbaţi. Terapeuţii buni sunt veşnici învăţăcei, într-o călătorie fără sfârşit de autodescoperire şi, întrucât se simt mai siguri în pielea lor şi se pot descotorosi de straiele autorităţii, vor primi cu braţele deschise, ca pe o binecuvântare, un pacient cu inteligenţă profundă, sensibil şi provocator.” (Irvin D. Yalom)

Recomandarea zilei:

Cele cinci răni care ne împiedică sa fim noi înşine
Autor: Lise Bourbeau

Editura Ascendent

De ce Psihoterapie?

În cele mai multe cazuri, o persoană apelează la psihoterapie atunci când se simte blocată sau pierdută la nivel emoţional sau comportamental.

Apelarea la psihoterapeut poate fi determinată de mai multe simptome: persoane cu stimă de sine scăzută, atacuri de panică, apariţia unui comportament obsesiv-compulsiv, depresie, abuz de substanţe, anxietate, insomnie, tulburări de personalitate.

Multe persoane consideră că demersul terapeutic poate fi unul inutil. De multe ori, oamenii se întreabă de ce nu pot rezolva problemele citind o carte din domeniu sau pur şi simplu vorbind cu un prieten? Sau de ce nu pot pur şi simplu renunţa la un comportament dăunător, ce le produce disconfort?

Răspunsul la aceste întrebări este din păcate altul decât cel dorit. Pentru majoritatea oamenilor ce suferă de anumite simptome, realitatea este dureroasă. Unui depresiv, de exemplu, îi va fi mult mai uşor să trăiască având impresia că nimic din jurul lui nu are sens, decât să facă faţă realităţii.

Toate aceste gânduri, sentimente, comportamente nu sunt stabilite la nivel conştient. Oamenii nu aleg în mod conştient comportamente distructive.

Astfel, putem spune că înţelegerea problemelor poate fi explicată la nivel inconştient. Demersul psihoterapeutic ne ajută să conştientizăm gândurile, sentimentele ce stau în spatele comportamentelor.

Psihoterapia este raţională şi accesibilă tuturor. Ea reprezintă un proces de analiză şi conştientizare.

În procesul psihoterapeutic, rolul terapeutului este de a-l ghida pe client, de a-l conduce pe "drumul" conştientizării, redescoperirii şi implicit, schimbării.